De Diana mă leagă cinci ani de facultate și o lună de concentrare în armată. Am redescoperit-o vara trecută, la o reuniune de generație și de atunci continui să mă minunez când mai aflu câte ceva despre ea. Cel mai mare regret al Dianei este acela că n-a reușit să se întoarcă definitiv în România.
Diana în Indonezia, Nusa Tengarra
Diana s-a născut în 1969 la Târgu Ocna și locuiește acum la Paris. Vorbește fluent șapte limbi străine, conduce echipe de cercetare la Oxford și a făcut turul lumii de mai multe ori. A conferențiat din Sydney până în Buenos Aires, din New Mexico și pînă la Ierusalim. A lucrat cu National Geographic in Vanuatu, cu antropologi în insula Paștelui, cu Medecins sans Frontières în Etiopia, ca observator la alegerile din Brazilia când Lula a fost ales pentru primul mandat.
La sediul general United Nations Environment in Nairobi Kenya, cu echipa ei
În anii 2000 Diana Mangalagiu a cîștigat un proces de harțuire sexuală împotriva profesorului care conducea institului de cercetare unde lucra atunci. A făcut public imediat acest moment #metoo și asta i-a schimbat complet cursul vieții. Insistența cu care șeful ei de atunci încerca să o convingă să-i cedeze, vehemența cu care a încercat să îi distrugă cariera când ea l-a refuzat, decizia ei de a nu-i ceda au dus-o către o singură decizie. L-a dat în judecată pentru hărțuire sexuală, un gest care în premieră pentru lumea academică din Franța.
În România, în pădure la Târgu OcnaLa proces s-a prezentat cu un avocat, profesorul a venit cu o echipă formată din cei mai buni apărători pledanți din Paris. David și Goliath, i-au spus toți, dar Diana a mers mai departe. Procesul câștigat a fost o premieră în lumea academică franceză și, deși i-a adus o compensație finaciară consistentă, a transformat-o în persona non grata. Doi ani a călătorit, fără să se uite în urmă, fără planuri, doar cu un rucsac în spate și o hartă în buzunar.
În Kenya, la frontiera cu Tanzania - la o fermă solară
- Cine ești tu, Diana Mangalagiu?
Complicată întrebare...
- Când ai știut ca soluția ta de viață e plecarea? Ca să reformulez, în copilăria si adolescența din Romania comunistă de la Târgu Ocna te visai vreodată la Paris?
In copilărie și adolescență visam sa plec de-acasă de la Târgu Ocna. Și soluția cea mai ușoara și la îndemâna mea era facultatea. La liceu, mate-fizică la Onești, aveam o prietenă bună (care de altfel astăzi locuiește și ea la Paris) a cărui tată plecase din țară cu echipa lui de handbal și nu s-a mai întors. Am văzut cu ea, ceea ce însemna pentru ea și mama ei și toate belelele pe care le aveau, să ai pe cineva plecat din țară.
O dată ajunsă la facultate, întrebarea plecării din țară mi-am pus-o de multe ori, înainte și după o mine 1989. Însă cum am terminat facultatea în 1992, lucrurile deveniseră mult mai simple.
Cu o jurnalistă, în Tanzania
- Cum te prezinți, cand intâlnești oameni cu care stai la o cafea de vorbă? Povestești și despre România?
Mă prezint întotdeauna ca româncă, și în Franța și prin lume. Chiar dacă știu că această apartenența nu este întotdeauna binevenită. Acesta este cazul mai ales în Europa, unde inevitabil primele întrebări care mi se pun sunt legate de romi. În Asia și în America de Nord, mai puțin. Mulți își aduc aminte de procesul lui Ceaușescu, cei bătrâni își aduc aminte de Nadia Comăneci, cei tineri nu știu mare lucru. Si foarte des, București și Budapesta sunt confundate, dar bineînțeles nu în Europa.
Mic-dejun la o conferință la Beirut, Liban
Vreau să fiu clară pe chestiunea roma: eu apăr cauza romilor, cunosc și câteodată chiar lucrez cu asociații rome sau care intervin pentru romi. Pe de o altă parte, mulți români in Franța și in alte țări din Europa mă scot din sărite cu argumentul „românii și romii nu sunt aceeași, deci nu ne asimilați cu ei”.
Dar revenind la întrebarea ta dacă povestesc și despre România: mulți interlocutori îmi spun „nu auzim prea des vorbind de România”, la care răspunsul meu este „mă bucur că nu auziți mult vorbind de România, caci din nefericire media de o manieră generală se interesează la tari cu probleme și la scandaluri.” Si după care se poate începe o conversație normală. Studenților mei și la Paris și la Oxford le place România, vor să meargă și când au fost revin atașați și bineînțeles vin să-mi vorbească de experiența lor, știind că sunt româncă.
La Atena, Grecia
- La 23 de ani ai luat-o de la capăt, ai inceput din nou sa inveți. Intr-o limbă nouă, alt domeniu de expertiză, intr-o țară străină. Cum a fost?
Într-adevăr am cam luat-o de la capăt. Întâi am făcut un stagiu de câteva luni într-o întreprindere, în departamentul de cercetare și dezvoltare. La început a fost cam ciudat, eu crezusem ca francezii vorbesc engleză într-un mod rezonabil, ceea ce bineînțeles nu era adevărat. Însă în acel stagiu am putut vorbi engleza și am învățat destul de multe. Și mai ales, am realizat ca cercetarea îmi plăcea și mi-a dat ideea să încerc să fac cercetare.
După aceea, lucruri s-au complicat. Am făcut întâi un masterat pentru a valida nivelul pe care-l aveam din tara, după care am intrat la Ecole Polytechnique și unde am rămas și pentru doctorat, în inteligență artificială. Nu a fost simplu, am muncit în paralel toți anii de studii căci nu am avut niciodată bursă. Cum am venit de capul meu și netrimisa de nimeni, nu mă încadram în nici un fel de criterii pentru burse. Deci am lucrat ca traducător din română în franceză, am dat meditații, am dat cursuri la facultate de cam tot ce poți imagina, C++, microelectronică, fizică statistică, sisteme complexe șamd.
Pe Monte Cinto, Corsica
Am avut mult noroc. Interesul pentru cei care veneau din așa zisul bloc din est era mare în primii ani. In paralel cu doctoratul în inteligența artificială, am avut oportunitatea de a mă implica în proiecte de la reformă a sistemului educativ în țările din est. Am lucrat la Moscova, la Varșovia, la Chișinău, la Bratislava ... Și în misiunile astea mi-am dat seama că metodele algoritmice pe care le dezvoltam în doctoratul meu în inteligență artificială puteau fi utilizate pentru studiul și înțelegerea sistemelor economice și sociale. Bineînțeles, nu eram singura care înțelese asta și am început să colaborez cu un grup de cercetare în Statele Unite.
În Senegal, la Ecolodge Lompoul, pentru un seminar pe chestiuni de sustenabilitate
După ce mi-am terminat doctoratul, și mi-am luat un post de asistent la universitate am mai făcut trei masterate, unul în sociologie, unul în științe politice și un altul in management, toate bineînțeles în paralel cu munca la facultate. Tatăl meu îmi spunea „mai las-o și tu baltă cu învățatul și mai apucă-te și tu de muncă”. De atunci utilizez in munca mea de cercetare și in proiectele pe politici publice și private, demersuri și metode care vin și din științele așa zise naturale și din cele sociale. Astăzi îmi petrec timpul între Paris și Oxford, dar cam cu jumătate din timp prin alte țări pentru conferințe și proiecte.
Cu studenții Executive MBA, Beirut, Liban
- Ai trăit ceea ce mulți doar speră. Ai avut cațiva ani sabatici și ai făcut turul lumii, pentru că a existat un moment in viața ta care te-a transformat in persona non grata pentru lumea academică din Franța. Cum l-ai depășit?
Mi-am luat într-adevăr aproape doi ani sabatici. Drept să spun, când am plecat nu știam că va dura atât de mult. Decizia mea este legată de o problemă mare pe care am avut-o la muncă. Problema de hărțuire pentru care am decis să fac un proces, proces pe care l-am câștigat. Însă nu ne-am dat seama pe moment ca un asemenea proces face din mine o persoană non grata pentru lumea academică din Franța.
La Arles, expoziție Michelangelo Pisolleto
- Cum ajungi la o astfel de decizie? Și cât te costă să o implinești? Ce lași in urmă? Ce speri sa obții?
"După bătălia judiciară am plecat vreo trei luni în Bolivia și Chile ca sa-mi aerisesc mintea după toate problemele. Când m-am întors, în interviuri pentru joburi la alte universități, mi-am dat seama ca faptul că făcusem un proces unei instituții universitare ii speria pe toți. Între timp, a venit și verdictul procesului și am decis să explorez lumea pentru o vreme. Am făcut turul lumii cu banii pe care am câștigat în urma procesului."
Retrospectiv vorbind, și de fapt ca și atunci când am luat decizia, sunt convinsă ca fost o decizie bună. Am învățat o grămadă de limbi străine, am lucrat cu oameni interesanți în multe locuri, am descoperit locuri și oameni, a fost super. Am lucrat cu National Geographic in Vanuatu, cu antropologi în insula Paștelui, cu Medecins sans Frontières în Etiopia, ca observator la alegerile din Brazilia când Lula a fost ales pentru primul mandat....
Ce lăsam în urmă ? Drept să spun, nu mi-am pus întrebarea prea mult. Mi-am vândut mașina, mi-am subînchiriat apartamentul pentru câteva luni la început, m-am dus să-i văd pe ai mei în țară, mi-am luat un bilet de avion și cam asta a fost.
Si nu speram să obțin ceva precis. Dar simțeam ca este un moment bun pentru a face așa ceva.
În Turcia, pe Lycian Way
- Cum te schimbă o astfel de călătorie?
M-a făcut să relativizez mult mai mult lucrurile decât înainte. Ce este cu adevărat important și ce nu. Și m-a făcut să percep mai bine diversitatea lumii și importanța contextului și acțiunii locale. Acum, când lucrez la nivel global mă întreb întotdeauna cum aceasta se articulează cu ceea ce se întâmplă la nivel local.
- Momentul de glorie in carieră? Cum arată el?
Cred că momentele de glorie sunt relative.
La Grand Canyon Statele Unite
Aproape la sfârșitul doctoratului, într-o conferință științifică în Statele Unite îmi prezentam rezultatele de cercetare. Un tip care asistase la prezentarea mea a venit să mă vadă în pauză și mi-a spus „sunt directorul de la Palo Alto Research Center, California si lucrările tale rezonează cu idei pe care le avem. Îți propun să te angajăm imediat.” Pe vremea aceea, mie ca tânără studentă în doctorat mi s-a părut un moment de glorie. Mi-a trecut după aceea.
Mai târziu, când am prezentat la sesiunea generală a Națiunilor Unite raportul Global Environmental Outlook pe care îl coordonasem, poate că n-a fost glorie, dar oricum am fost mândra. Dar poate mai mândra am fost când am făcut o conferință în fața la 800 studenți la Dakar și care nu s-au oprit să-mi pună întrebări timp de vreo trei ore.
- Lucrezi in proiecte globale de sustenabilitate, te intâlnesti cu mulți dintre cei care decid unde ar fi de dorit să ne indreptăm. Cum arată viitorul?
Nu aș putea lucra pe probleme și proiecte globale de sustenabilitate dacă nu aș crede că viitorul poate fi bun. Nu spun că viitorul va fi bun în orice caz. Însă când văd câte inițiative locale și regionale foarte bune și creative există, sunt optimista.
În Franța, pe lângă Lyon
- Regrete? Există? Cum arată ele?
Regretul meu cel mare este de a nu fii reușit să mă întorc în țară. Am încercat de mai multe ori, Încă de pe vremea când Andrei Marga era ministru educației. Dar de fiecare dată, nu a mers. Îmi este bine unde sunt, acasă pentru mine este la Paris. Însă rămân convinsă ca as fi fost de mai mult folos țării. Poate că asta este doar o fantezie a unei persoane din diasporă și că până la urmă nimeni nu avea nevoie de noi acasă...
Dar eu tot încerc să fac proiecte cu parteneri în România. Chiar ieri am cunoscut un cercetător român care lucrează în Olanda, și primul lucru de care am vorbit era cum putem să facem proiecte împreună în România...
Sosire în Kenya, la frontiera cu Tanzania
Diana Mangalagiu s-a născut in 1969 în Târgu Ocna. În 1992, după ce a absolvit Facultatea de Electrotehnică la Iași, a plecat in Franța. Are un doctorat în Inteligență Artificială la Ecole Polytechnique în Paris și trei mastere în discipline complementare ca microelectronică, management și sociologie, la Universitatea din Strasbourg și Universitatea Sorbonne din Paris. În ultimul deceniu activitatea ei de cercetare și consultanță s-a focusat pe schimbările climatice, mediu, și influența lor în politicile economice ale celor mai importane puteri economice din lume. A lucrat pentru Banca Mondială, ONU, UNEP( United Nations Environmental Programme), UNDP, Ministerul Mediului din Germania, Comisia Europeană. Face parte din comitetele științifice a numeroase și importante instituții și institute care studiază sustenabilitatea si dezvoltarea durabila a planetei. Din 2013 este profesor la Institutul de Schimbări Climatice de la Universitatea Oxford, din 2003 profesor asociat La Reims Management School și din 2009 profesor asociat la Sciences Po la Paris.
Irina Păcurariu
