O româncă desenează lumea în unul dintre cele mai creative orașe ale Europei

Cariera unei românce la Londra, un astfel de titlu nu mai anunță o știre. Ceea ce părea oarecum exotic acum zece ani acum e aproape de normalitate. Românii sunt peste tot, unora le merge bine, alții se zbat, dar imensa majoritate a celor plecați sunt oameni care își descoperă o imensă capacitate de a munci, sunt persoane care se descoperă organizate și focusate pe obiectivul de a trăi onorabil, capacitându-se la maxim pentru asta. Viața lor devine punerea în practică a unui mesaj corporatist motivațional.

- Acum câți ani a început povestea ta britanică?

Partea britanică a poveştii mele a început acum trei ani şi a fost mai mult o întâmplare, iniţial îmi doream să fac o continuare de studii undeva în ţările nordice, un vis pe care îl aveam de foarte mulţi ani. Printr-un concurs de împrejurări am găsit o facultate de design in Edinburgh care ma interesa şi am fost acceptată în trei programe, doua de master şi unul universitar, pe care l-am şi ales într-un final: Interior and Spatial design. Am trecut prin doar doi ani până la absolvire pentru ca aveam deja o diplomă de designer de interior – povestea mea de design a început în 2010, în Bucureşti. Am mers de curiozitate la un curs organizat de o şcoală de meserii şi zece luni mai târziu (şi minus 5 kilograme, lucram full-time pe lângă acest curs) eram mai bogată sufleteşte: aveam o nouă pasiune, două prietene de suflet cu care am şi lucrat în domeniu, şi o nouă carieră în minte.

Photo: Amos Mukombero pentru Amplify

- Ai lăsat în spate o viață care părea dezirabilă. Lucrai în domeniul printului pentru femei, o lume colorată, cu acces la personaje glamour, în care orice iluzii par posibile. N-a fost de ajuns, așa-i?

Da, pot să spun sincer că nu a fost de ajuns, mă plafonasem de câţiva ani şi din păcate în presa românească este greu să poţi să găseşti un loc confortabil. Criza din 2008 a lovit foarte puternic presa scrisă şi multe reviste s-au inchis de atunci pana acum; salariile au scăzut şi aş spune că din cauza asta poate şi calitatea materialelor – când pui bugetul în faţa calităţii lucrurile nu prea au cum să iasă bine. Asta a fost şi problema in designul de interior cât timp l-am practicat în ţară, oamenii îşi doresc ceva în bugetul lor, rar riscă pentru o investiţie în ceva de calitate sau un design mai revoluţionar. Cred că în domeniul ăsta se pierde mult la noi, o lipsă de viziune sau a curajului de a risca; oamenii se gândesc mereu la ce ar spune alţii, se iau poate prea mult dupa trenduri.

Ca să revin la întrebare pot să spun că anii investiţi în media au fost foarte preţioşi, mai ales la Harper’s Bazaar România, unde acum sunt colaborator pe partea de design de interior, am avut o echipă de oameni foarte talentaţi de care mi-e dor.

- Dintre toate opțiunile educației britanice ai ales design. Era o dorință nevalidată?

După felul în care au mers lucrurile în ţară ştiam că îmi doresc să lucrez în continuare în design, şi mai mult, să ma specializez – mă interesează mult partea de design expoziţional şi iluminare – dar mai mult decât toate astea îmi doream să văd cum se lucrează în afară, care sunt standardele. Şi ca să intri în domeniu ajută foarte mult să ai diplomă în ţara respectivă. Aşa că asta am făcut, am luat-o de la zero, studentă din nou la 33 de ani, slujbe part time pe care le consideram “de duzină” dar care m-au învăţat cât de greu este să munceşti de fapt (am făcut de toate, de la call-center la ospătărie, la vânzări). Mi-au dat o siguranţă pe care nu o aveam înainte, mai ales prin faptul că acum ştiu că orice traseu ar avea viaţa mea, mă pot descurca foarte bine.

- Cât a durat școala și cum a fost întâlnirea cu acest atât de lăudat sistem de educație, spunen-ne despre profesori, colegi, universitate? Financiar sigur a fost o provocare, nu-i așa?

Sistemul educaţional este clar diferit de cel de la noi, totul este bazat pe discuţii şi practică – cel puţin în design. Pasiunea de educator există şi în Romania, însă de multe ori este înăbuşită de sistem sau prea multă materie rigidă. În Edinburgh profesorii sunt ajutaţi mult de sistem pentru că studenţii care se duc la cursuri chiar vor să fie acolo. Sunt mulţi care după liceu se angajează direct sau fac şcoli de ucenicie, dar cei care merg la facultate sunt sincer interesaţi de cursuri şi evident că se implică altfel. Universitatea are şi resurse foarte bune, un atelier complet echipat cu maşini de tăiere în lemn, metal, laser, inclusiv aparate de printare 3D şi toate lucrurile astea te împing să experimentezi, să testezi limitele proiectelor tale. Acasă este un efort financiar să treci prin studii de design apropos de resurse pentru realizarea unei idei mai interesante. Din fericire partea asta m-a ajutat mult, desi toata experienţa cu mutarea în altă ţară a fost foarte solicitantă din punct de vedere financiar, încă lucrez la înapoierea unor datorii pe care le-am creat atunci. Am avut noroc cu nişte prieteni extraordinari şi susţinere din parea familiei, deşi nu a fost uşor pentru ei, şi nu este nici acum. Să vezi că îţi pleacă departe copiii nu e un lucru cu care te obişnuieşti, este o constantă cu care trăieşti zi de zi.

Proiectul de diplomă, transformarea Grădinii Botanice din Edinbugh într-un centru ştiinţific/muzeu pe idea de bioluminiscenţă (cu care a câştigat proiectul cel mai bun din curs şi ulterior şi First Class Honors). Să câştige acea competiţie a fost o surpriza uriaşă, iar acest lucru i-a dat ocazia de a alege din mai multe oferte de slujbe. A ales ce i se părea mai interesant şi creativ, și acum lucrează la Londra, într-o agenţie publicitară de brand experience (Amplify), în proiecte pentru Google, Nike, Dr Martins, Chivas.

- Momentul când ai ieșit din rînd? Când ai devenit vizibilă..., la asta mă refer. Sigur au fost multe serile, nopțile în care după o zi epuizantă ai fi vrut s-o lași baltă și să te întorci în țara unde măcar la nivel de legendă urbană poți cere o linguriță de zahăr sau, după caz, o cană de făina la vecini.

Au fost multe seri în care m-am gândit oare unde o să ducă toate astea şi mai ales dacă va merita efortul, însă nu mi-a trecut prin cap să renunţ în nici un moment. Pasul era făcut, riscul asumat, să fi dat înapoi ar fi însemnat să spun că am eşuat. Şi ştiam că am mult de oferit, trebuie doar să mi se ofere ocazia să o dovedesc. Oamenii sunt foarte primitori în Scotia, te ajută cu orice, însă trebuie să arăţi că îţi dai silinţa. Şi mi-am dat-o, deşi pot să spun că la 30 şi de ani e mai uşor să te concentrezi pe ce trebuie, să susţii o idee unui profesor care e cu doar 5-10 ani mai mare decat tine. Îmi pare rău că nu am avut atitudinea asta faţă de studiile precedente făcute în ţară (mai am o diploma de Comunicare şi Relaţii Publice de la SNSPA) dar mai bine mai târziu decât niciodată. Am învăţat ceva nou cu ocazia asta. Cum să abordezi învăţarea – aia care contează cu adevărat – şi că nu e niciodată prea târziu să înveţi. Poţi oricând să îţi schimbi viaţa - e nevoie doar de curaj şi oameni care să creadă în tine.

- Cum se ajunge de la școală la un job, eventual la unul în care să faci ceea ce ai învățat și să fii si remunerat onorabil?

În ultimul an universitar am avut nişte proiecte mai interesante, poate şi din cauza subiectelor abordate: un pavilion pentru conştientizarea socială a temei transgender (care a câştigat o menţiune la Creative Conscience Awards) şi proiectul de diplomă, transformarea Grădinii Botanice din Edinbugh într-un centru ştiinţific/muzeu pe idea de bioluminiscenţă (cu care am câştigat proiectul cel mai bun din curs şi ulterior şi First Class Honors). Profesorii m-au sfătuit să înscriu acest proiect într-o competiţie naţională UK, competiție care avea loc la Londra, şi îmi oferea ocazia de a cunoaşte lume din industrie şi a îmi promova portofoliul de design. Surpriza uriaşă a fost să câştig acea competiţie iar acest lucru mi-a oferit ocazia să aleg din mai multe oferte de slujbe. Am ales ce mi se părea mai interesant şi creativ, acum lucrez într-o agenţie publicitară de brand experience (Amplify), în proiecte pentru Google, Nike, Dr Martins, Chivas etc si nu exista proiect în care să nu fie o abordare nouă, ceva curios de învăţat, ceva să îmi testeze creativitatea.

- Ești fericită cu alegerea pe care ai făcut-o? S-au aliniat astrele cumva?

Sunt foarte fericită cu direcţia în care merg lucrurile dar munca nu se termină niciodată, nu poţi să te culci pe o ureche şi să spui gata, mă relaxez. Partea asta din viaţa mea abia acum începe şi trebuie să recuperez mult, o schimbare de carieră cam are efectul asta, îţi urgentează priorităţile. Partea bună este că vii cu multă experienţă de viaţă şi cu o viziune proaspătă, din alte domenii. Cred că ideile cele mai bune vin întotdeauna din ciocnirea de informaţii din artă, ştiinţă, tehnică, natură, sunt atât de multe lucruri de descoperit pe care poţi să le transformi în design şi experienţe pentru consumatori.

- Ce urmează, ai planuri?

Undeva în viitor aş vrea să mă întorc în ţară, să contribui la o schimbare în bine. Momentan, pentru o perioadă, Londra, să pot să învăţ bine domeniul în care sunt. Mă tentează şi lumea modei, e firesc după atâţia ani la Harper’s Bazaar, mi-ar placea să am din nou contact cu domeniul ăsta; poate design de vitrine, de prezentări catwalk, flagship stores. Oricum, ceva care să mă plimbe prin mai multe oraşe din lume. Asta mi se pare slujba de vis, să pot să fac design la nivel international, colaborări cu artişti în proiecte care să răstoarne idei, să îţi rămână infierate în minte, să te facă vezi altfel lumea.

- Cum te-ai prezenta acum, tu, Alexandra Groza?

Alexandra Groza, expert amator :) Un om curios, curajos şi poate puţin prea idealist pentru binele lui.